Inerţia zilelor

Când lucrurile îţi par clipă şi se dovedesc viaţă
- între stări minimale şi goaşe fundamentale -


Ce minunat este totul
Totul este plin de frumuseţe
Câtă frumuseţe...

La Popasul Inutil doarme câinele Tac.
Aici, oamenii-sfere sfredelesc, conştientul,
subconştientul, în căutarea Feritorului.
Salvatorul de dale are nuntă cu Ursitoarea.
Absintul bicicliştilor fără orizonturi este nepreţuit
şi diluat numai cu lumină caldă, galbenă.
Dede Râsoforul poartă mirosul ei în tot trupul – ca o obligaţie!
Ќǔngeaś visează: Oamenii sunt doar caverne în care, din când în când se mai ascund oameni. Furnici în scorburi putregăite!!!
Inorogul Orb e beat.
[Berenice gândeşte că suntem şi apărem cu toţii străini.]
Mesele sunt întoarse cu faţa la tavan: inerţia zilelor uitate.

Povestaşul aruncă arcanul peste povestitori posedaţi de poveşti:
poveştile deţin oamenii, nu invers!
Pocire metafizică!

Cu toţii ştiu cum Dersu Uzala [goldul] a murit...