Cărare cu potecă la plimbare spre mare

Brânză şi alifie cu măsline

Plecând din risipă către ape mai puţin tulburi, poate uneori mai negre, am aflat doar pierzanie: bani, motoare şi valuri, într-un loc unde asemenea lucruri nu erau întâlnite decât în caz de calamitate. Poate că, în fapt, doar despre asta e vorba: o uriaşă calamitate, asupra unei istorii necunoscute, neprevazute, uneori visată de către localnici. O importantă absenţă într-o apăsătoare prezenţă acalmă. Agitaţia prezentă a acoperit iremediabil oamenii – de parcă i-ar fi înfundat încet- încet în pământul nisipos.
Apele curg. Oamenii trec. Rânjetele şi râvna unora sunt amare imagini înfipte surâzător în retină. Definitiv!
Clipe de pierzanie atroce în/ pe insulă. Amar cătrănit cu plumb.
Ţiganii, plini de aur şi fără nici o proprietate, devin proprietari incontestabili şi apărătorii proprietăţii. Sute de kilograme de fier şi materiale fieroase. Vin cu multe femei, saci uriaşi din rafie şi câteva sticle, subţiri, pline cu suc verde. Îşi lasă maşinile pe malul celălalt şi, ca prin minune, apar pe malul insulei. Se agită puternic – în special femeile – pela casele micii aşezări (căci nu sunt ale oamenilor). Nu prea îndrăznesc la blocurile P+2. Mormane ciudate, ca nişte carcase umane cândva, se strâng pe buza apei.
Uriaşii saci se umplu încetul cu încetul, pe nesimţite. Îi depozitează temporar lângă digul utilitar.
Din nou, ca prin farmec, dispar cu toţii, cu tot cu fiare, cu amintirile oamenilor despre ei, cu lipsa amintirilor lor [...]. dispar cu marfa şi cu câteva poveşti pe care le stâlcesc oricum în limba lor apropriată. [Limba e în fapt a turcilor.] Tac și cască gura. Cerșesc fără rețineri sume mici. Bărbații sunt curioși de reușitele sau insuccesele femeilor lor la cerșit. Râd și pun întrebări stâlcite. Noroc cu semnele, de care fac abuz – singurul canal de comunicare cu așa-zișii ceilalți.
Tac și mă eschivez răspunsurilor. Parcă îmi pute creierul și putrigaiul mă blochează. Nu pot răspunde. Dau din cap: nu! Și-mi continui mișcarea trupului pe picioarele grele și puțin controlabile. Mă dor călcâiele pline de noroi infiltrat în stratul gros de carne moartă. Și privirea, parcă mi-e slăbită. Ce naiba! N-am mai băut bere rea, vodkă proastă și căcaturi alcoolice de ani de zile... În schimb am băut. Constant aproape, zilnic, cel puțin. Iarăși deprivarea de somn. Mâncare frugală. Gânduri. Scârbă de carne, dar o molfăi. Respirație grea, dar fumez. Moleșeală în trup, dar arunc o oră cataroiul pe plajă. Desigur că nu-i nimic altceva decît ceva la cap. Nu știu dacă și în cap, dar cu siguranță la cap.
Ape, pietre și canale; bărci cu motoare; demenți și proprietăți private. Mizerabilul „ce mai faceţi?” [...] aici funcționează. În ce fel? Se ridică mâna, apoi berea, se face o mișcare scurtă din gât, astfel încât să se miște cumva capul, se imită o grimasă și se zice noroc. Totul o să fie bine. În lume o să fie mult, o să fie bine, o să fie pace. Va fi pace.
Trei sferturi dintr-o ceapă însoțesc, într-o pungă (3 pungi) de plastic, borcanul din sticlă, plin cu icre gorgoave, în congelator. Capacul este ruginit, pătat, ca adunat de prin curte.
Alcoolul adună tristețile lumii, grămadă. Dacă ești un astfel de colecționar, trebuie să te alcoolizei bine de tot. Apologiile alcoolului oricum sunt necesare, insuficiente de fiecare dată. Oricum, niciodată oricum!
Toți acești slăbănogi activi, cu creierii sfărâmați; toți acești burtoși, cu creierii brutal sfărâmițați; aceste ipochimene vorbitoare – căci doar vorbirea ne salvează, aparent, din profumdul dezgust în care ne aflăm, ne privim, ne simțim reciproc și în masă...
Toate aceste ființe preumblătoare, construcții perverse ale unei incapacități a zborului autonom; aceste tone de mâl difuz, dar bine liantizat, nu sunt altceva decât prezențe ale unor lipsuri, semne vagi ale unor absențe. Copiii cei răi și minciunile unei vieți încarcerate în antimemorie.
Aspectul de miraculos apare, prin aceste semne, tocmai prin prisma absenței totale a orice poate, ar putea fi sau este miraculos.
Avioane submarine, submarine zburătoare. Fiare întregi și fiare pe jumătate. Coaliția cohortelor incompetenței.
Jumate pește, jumate barcă, parcă...